Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Se aplica tratamente fitosanitare

miercuri, 17 mai 2023

Inapoi
tratamente fito (2)

Primăria Constanța a reluat noaptea trecută stropirea copacilor împotriva dăunătorilor pentru a-i proteja și a le favoriza o dezvoltare armonioasă. 

Tratamentele se efectuează la arborii și arbuştii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale şi în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța.   

Substanța folosită, KARATE ZEON, are o eficacitate mare, cu efect rapid și vizibil, deține un spectru larg de combatere a dăunătorilor și are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul cu KARATE ZEON, are acțiune de lungă durată datorită protecției împotriva razelor UV și rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă.  

Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție  necesare (pentru familiile de albine) pentru evitarea contactului cu insecticidele.